[Ana Blandiana]

Joc

Joc

Joc

Sunt ani de când cred

Că mare nenorocire a oamenilor

Este că sunt prea mulți pe pământ.

ȘI totuși, îmi place să mă joc cu copiii,

Cu plăcerea ambiguă,

Aproape perversă,

Pe care trebuie să o aibă cei ce îngrijesc

Pui de lei sau de tigri

Ca și cum ar fi niște pui de pisici,

Uitând că va veni un moment când

Jocul va trebui să înceteze,

Un moment pe care-l amână mereu

Ca într-o ruletă rusească.

Mă joc cu copiii care vor deveni adulți

Încercând să amân clipa

Când le va face plăcere să mă sfâșie,

Deveniți adulți,

Tot mai adulți,

Tot mai mulți,

Mult prea mulți,

În timp ce eu rămân singură în copilărie.

Joc

Fa anys que penso

Que la gran desgràcia dels humans

És que són massa, a la terra.

Tot i així, m'agrada jugar amb nens,

Amb el plaer ambigu,

Gairebé pervers,

Que deuen sentir els que cuiden

Cadells de lleó o de tigre

Com si fossin gatets,

I obliden que arribarà el moment en què

El joc s'haurà d'aturar,

Un moment que sempre ajornen

Com en una ruleta russa.

Jugo amb nens que esdevindran adults

I provo d'ajornar l'instant

En què m'esquinçaran amb fruïció,

Ja adults,

Cada cop més adults,

Cada cop més,

Massa més,

Mentre jo em quedo sola a la infantesa.

[La meva pàtria A4, traducció de Corina Oproae, Eumo, 2015]

| entrada | Llibre del Tigre | sèrieAlfa | varia | Berliner Mauer |